21 Decembrie 2010. Singura sansa pentru public in acest an!

In ziua solstitiului de iarna, am programat singurul eveniment deschis publicului. Verifica detaliile.

Evenimentele deschise publicului sunt foarte rare, datorita dificultatilor organizatorice; totusi, pentru a raspunde la nenumarate cereri, anuntam un Firewalking pentru public la data de 21 Decembrie, ziua solstitiului de iarna, ziua cea mai scurta anului, pentru a simboliza ca perioada urmatoare mersului pe foc va fi un adevarat “mers spre lumina”.
Locatia inca nu este hotarata, scrieti-ne pentru detaliile.

“…a fost o experienta unica si impresionanta cu impact puternic asupra mea…

Af fi fantastic sa fie spatiu pentru toate marturisirile; am ales acest post pentru ca mi se pare cel mai bine facut. Puteti gasi aici originalul.

“In jurul orei 18 la World Trade Plaza a avut loc seminarul lui Bruno Medicina – Fire Walking.
In sala eram prezenti aproximativ 100 de persoane. Daca priveai atent pe fetele lor marea majoritate nu aveau nici cea mai mica idee despre ce o sa se intample. Intrebari de genul: Cat o sa dureze? sau Tu ai mai fost? sau Oare chiar o sa mergem pe carbuni incinsi? se auzeau la tot pasul. Raspunsurile erau monosilabice. Varsta participantilor cred ca era cuprinsa intre 18-40 de ani. Eram imprastiati in toata sala fiecare in locul lui cel mai confortabil, langa persoanele pe care le cunostea.

Bruno pe scena in fata laptopului era foarte preocupat de ultimele aranjamente, muzica, sonorizare, scena. Din cand in cand fugea pana afara unde, ulterior am aflat ca se pregateau carbunii.

Desi ne-a pus o muzica lenta atmosfera era tensionata si plina de nerabdare crispata. Era ca atunci cand astepti sa inceapa cel mai greu examen din viata ta si tu stii ca nu ai invatat nimic.Pana la urma s-au terminat pregatirile si am inceput. Ne-a explicat intai de toate ca ceea ce vom face este de fapt iesirea din zona noastra de confort si depasirea a ceea ce credem noi ca ne sunt limitele. Un prim pas pe care l-am facut a fost parasirea locului initial si mutarea intr-un loc nou langa persoane necunoscute. Pentru mine care sunt sociabila nu a fost asa de dificil, dar cred ca au fost persoane care chiar au parasit zona de confort (erau cu partenerii de viata sau cu colegii de la munca).
Experienta aceasta a determinat cunoasterea a trei noi persoane.Apoi am format echipe de 4 persoane.
Pe melodia “Raining man” (cred ca asa se numeste) am dansat fiind nevoiti sa imitam miscarile cate unui coleg de grup.
O adevarata nebunie! Melodia era foarte antrenanta si lumea si-a dat frau liber imaginatie in miscare.
Imaginati-va 100 de persoane care danseaza in grupuri de cate 4, fiecare in ritmul propriu, imitand miscari care poate nu-i plac sau nu-i sunt confortabile. Sala era in miscare, plina de rasete, tipete, zambete, maini in aer, fel de fel de figuri pe care pana atunci nu le vazusei niciodata si poate in alt context pareau anapoda. Cu greu a reusit sa ne linisteasca.
Nu voiam sa ne oprim. Ne simteam bine. Reintorsi pe locurile noastre interesul pentru ceea ce urma era mai mare.
Printr-o prezentare rapida ne-a expus varianta adaptata a piramidei lui Maslow, in sensul ca oamenii sunt motivati de patru principale nevoi: siguranta, diversitate, importanta si nevoia de relatii si afectiune. Acestea sunt cele mai importante la care se adauga cresterea personala si contributia la umanitate. A urmat o sesiune de introspectie pentru unii si de provocare pentru altii, pentru am fost pusi sa dam note pentru 8 domenii importante din viata noastra: fizic, mental, emotional, cuplu, mediu, spiritual, cariera si finante. Notele trebuia sa le dam pentru trecut (in urma cu 5 ani), prezent si viitor (peste 5 ani). Privind coloanele realizai foarte multe despre ce s-a intamplat in viata ta in urma cu 5 ani, unde te afli in prezent si cat de increzator esti pe viitor.
Apoi a trebuit sa scriem ceea ce dorim sa realizam din punct de vedere al dezvoltarii personale, carierei, distractiei si contributiei pe plan umanitar.Pe parcursul acestei perioada am fost acompaniati de muzica si atmosfera era relaxanta si confortabila. Iesirile lui Bruno din sala pentru a verifica ceea ce se intampla afara ne aminteau de ce suntem acolo. Neincrederea initiala si crisparea se diminuau usor si cine credea intr-adevar ca nu poate sau nu vrea sa treaca prin asa ceva parasea sala. Timpul se scurgea si numarul celor prezenti scadea. Intr-o ultima provocare de a ne scoate din zona de confort ne-a pus sa ne schimbam locurile si sa cautam printre cei din jurul nostru un partener. Kati m-a ales pe mine si s-a dovedit ca era chiar prima persoana care ma intampinase de dimineata la sosire. Facea parte din echipa de organizatori. Dintre obiectivele pe care le-am scris mai devreme a trebuit sa ne alegem unul, pe care-l consideram cel mai important cu termen de realizare de aproximativ un an. Intrebarea care aparea era de ce vrem sa realizam acel obiectiv. Motivele care determinau trecerea la actiune erau motorul acelui obiectiv. Daca acest lucru nu era greu ceea ce a urmat a fost mai dificil.

Impartasirea unui strain a ceea ce-ti doresti cel mai mult nu este un lucru usor, mai ales ca in jurul tau erau atatea urechi care sa te auda. Era cu adevarat o iesire din zona de confort. Prima oara celalalt te asculta, incurajandu-te tacit in timp ce tu expuneai si motivele pentru care-ti doresti sa atingi acel obiectiv. Amandoi stateam in picioare si vorbeam de la egal la egal. Situatia a fost ciudata cand a trebuit sa stai pe scaun si sa-ti expui obiectivul in timp ce celalalt avea o atitudine de neincredere fata de rezultatele tale. Simteai ca de fapt lupta nu se da cu cel din fata ta, ci cu vocea ta interioara care se indoieste de tine. Partenerul era doar o reprezentarea a propriei tale neincrederi in fortele proprii. Si mai puternica a fost situatia in care celalalt s-a urcat pe scaun si tu trebuia sa tipi la el pentru al face atent sa te asculte. Era ca si cum tipai la partea aceea din tine care ignora ceea ce-ti doresti si care nu are nici cea mai mica incredere ca poti sa realizezi asa ceva. Un impact puternic asupra luptei cu tine si o constientizare a cat de puternica este motivatia ta in privinta obiectivului propus. Apoi ne-a pus sa scriem pe o bucata de hartie ce trasaturi si frici credem noi ca ne stau in calea realizarii obiectivului propus. Ne-a spus ca hartia o vom arunca in foc dupa ce trecem.
A urmat un moment de vizualizare. Ne-a pus sa ne imaginam soarele care apune intre doi munti (mi-a fost atat de usor ) si ramane doar un punct mic luminos pe care trebuia sa-l aducem spre noi. Pe masura ce se apropia se facea din ce in ce mai mare si lumina intra in noi. Urmand vocea lui Bruno faceam aceasta lumina sa coboare in intreg corp distrugand obstacolele care se gaseau la nivel ochilor, gurii, gatului, pieptului, diafragmei si organelor genitale. Lumina era acum in intreg corpul si prin picioare o lasam sa iasa spre centrul pamantului, de unde se intorcea incarcata cu forte noi. Senzatia pe care am simtit-o a fost de caldura si furnicaturi in talpi. Vizualizarea s-a realizat tot pe fond muzical adecvat.Revenirea dupa acesta calatorie de constientizare a propriului corp a fost urmata de ancorarea a trei starii: de siguranta, de veselie si de iubire.

Pe melodia din filmul Rocky am ancorat starea finala insotita de fraza: Pot sa o fac, vreau sa o fac, o s-o fac. Starea la care ne adusese era de putere, simteai ca poti sa faci orice, sa atingi luna si stelele si toate fricile tale disparusera. Batand din palme si strigand fraza cunoscuta am iesit din sala si ne-am indreptat sper locul unde era amenajata poteca de jar. Afara am fost intampinati de muzica de tobe care bateau intr-un anumit ritm. Ne-am descaltat. Atmosfera era infernala. Ne priveam speriati si pe fetele noastre se citea o singura intrebare: Oare putem?Atunci a fost un moment decisiv pentru ca la mine a venit o fata, nu stiu cine era si mi-a spus raspicat, clar si tare: AI SA REUSESTI! Mi-a dat forta si mi-a spulberat toate indoielile. A vazut in mine mai bine decat vedeam eu. Tipand cuvantul ICE am facut rand in fata potecii, primul fiind Bruno si am inceput sa trecem.

Va spun doar atat: in momentul in care am calcat pe jar nu am mai gandit nimic. Poate pare o nebunie, dar nu am nici o amintire a senzatiilor pe care trebuie sa le fi simtit in acele momente. Stiam doar ca in fata mea era un obiectiv la care trebuia sa ajung si orice obstacol era prea mic ca sa ma impiedice. Mergeam normal si m-am trezit pe partea celalalta in bratele unei colege care trecuse deja. Toata lumea tipa in continuare si batea din palme. Dupa revenirea din soc am realizat ca trebuie sa-i incurajez pe cei care inca nu au trecut si am continuat sa bat din palme si sa strig.Dupa ce au trecut toti intreaga atmosfera a fost invadata de tipetele noastre de bucurie. Reusisem! Nu ne venea sa credem. Cineva de langa mine a spus ca nu i se par carbunii chiar atat de fierbinti. I s-a dat replica sa incerce sa ia unul in palma sa verifice. Cand observai cum dogoreau nu-ti mai venea sa te apropii de ei. Incetul cu incetul lucrurile se calmau si lumea se incalta pentru a reveni in sala. Pe nimeni nu interesa ca talpile erau negre si chiar s-a inceput fotografierea lor pentru a arata si celor care nu vor crede. Au existat si glasuri care au spus ca s-au ars. Nu pot sa comentez acest lucru pentru ca eu am avut doar o intepatura la piciorul drept.Toata lumea era surescitata si fiecare dorea sa impartaseasca experienta lui cu cel de alaturi. In sala ne astepta o muzica linistitoare si am fost invitati sa traim in noi ceea ce s-a intamplat fara a povesti si colegilor. Ma uitam in jurul meu si realizam ca pentru nimeni nu a contat unde s-a asezat si nici cine ii era vecinul. Unii s-au asezat direct pe podea. Era o stare de incredere si camaraderie intre noi. Trecusem prin aceeasi experienta uluitoare. Apoi au venit si intrebarile. Daca nu au parcurs intreg traseul inseamna ca nu au reusit? Ce inseamna daca simti arsuri la picioare? Cum si unde poti invata sa faci un astfel de seminar? Bruno le-a raspuns la toti foarte diplomatic.

A mai adaugat ca ceea ce am trait o sa aiba repercursiuni in momentele cheie ale vietii noastre. Atunci cand o sa intalnim un obstacol, cand credem ca nu putem, sa readucem starea ancorata si vom reusi.Odata cu terminarea intrebarilor am inceput sa ne imprastiem pe la casele noastre. Era ceasul 21.45.

Aceasta a fost ceea ce numesc o experienta unica si impresionanta cu impact puternic asupra mea. Comentariile si impresiile despre aceea seara sunt peste puterea mea de a transpune in cuvinte. Timpul imi va dovedi cat de puternica am devenit, desi nu cred ca voi astepta prea mult. Faptul ca impartasesc cu voi aceasta experienta ma face sa realizez ca sunt deja.

Cu cate corzi canti? Un univers de posibilitati la dispozitie

Un articol scris pentru Business-Edu in care incerc sa explic adevaratul sensul firewalking-ului.

O vioara are patru corzi dar, daca cel care canta e destul de priceput, pot sa iasa lucruri frumoase cantand si cu o singura coarda. Nu numai atat: una dintre cele mai celebre melodii ale lui Bach, Aria de la Suite in Re major, e cantata din vioara solista pe o singura coarda si chiar e cunoscuta sub numele “Arie pentru coarda sol”.
Totusi, chiar luand in considerare aceste performante, e clar ca pe o singura coarda nu poata sa iasa cine stie ce.

O chitara are sase corzi si, cu atat mai mult, daca vrei sa canti cu una singura, rezultatele vor fi destul de slabe. Chiar daca cineva si-ar pune toata energia si talentul in a-si imbunatati performantele pe o singura coarda, oricum nu s-ar profita de faptul ca o chitara, spre deosebire de vioara, are posibilitate de a folosi sase corzi in acelasi timp, cu rezultatele minunate pe care le stim.
O melodie pe o singura coarda, pe cat de bine executata, nu se poate compara cu ceea ce ar putea iesi dintr-o chitara folosita pe deplin.

Dar vioara si chitara sunt instrumente extrem de simple. Si daca am vorbi de creier? Nimeni nu stie cate corzi are creierul, in cate feluri poate fi folosit, ce fel de polifonie si rezultate ar fi in stare sa produca daca ar fi folosit in plin potentialul lui.

Dar, inca din vremea lui Aristotel, insistam sa folosim o singura coarda si am devenit extraordinar de experti in folosirea ei. Coarda care ne spune ca 2+2 face mereu 4, care ne spune ca triunghiul ABC echivaleaza cu tringhiul A’B’C’, care ne spune ca daca A=B si B=C, atunci A=C.
Bineinteles, coarda asta e fantastica, si ne-a permis acele minunate rezultate tehnologice de care ne-am bucurat de-a lungul istoriei si care, astazi, au ajuns la un nivel intr-adevar spectaculos.
Dar hipertrofia acestei corzi ne-a dus la neglijarea celorlalte, iar folosirea ei la nivel aproape exclusiv ne-a facut sa uitam ca exista o groaza de domenii, cea mai mare parte de fapt, unde 2+2 nu face deloc 4, unde triunghiul ABC nu echivaleaza neaparat cu triunghiul A’B’C si, daca A=B si B=C, nu inseamna ca si A=C. (sa nu vorbim despre faptul ca celelalte corzi exista, vibreaza, si ne conditioneaza existenta, indiferent ca vrem sau nu)…

Si atentie, nu vorbesc despre ciudatenii mistice sau new age style: vorbesc de stiinta. Intreaga stiinta din ultima suta de ani a aruncat in aer ideile obisnuite despre gandirea rationala, si este imposibil sa infrunti ultimele descoperiri ale teoriei relativitatii sau ale fizicii cuantice folosind ideile invechite ale pozitivismului. (oare vreunul dintre cititori chiar are idee despre ce insemna incetarea timpului, echivalarea de masa cu energie, curbarea spatiului, efecte nelocale samd? Hai sa fim seriosi si rationali… Dar ajunge sa infruntam ceva mai simplu: cati dintre voi constientizeaza intr-adevar ca lumea in Australia sta cu capul in jos si ca, in ciuda a ceea ce vedem si percepem, ne invartim cu 1700 si ceva de km pe ora? Sa nu vorbim de viteza in jurul soarelui…)

Si daca stiinta oficiala, chiar si cea mai rationala, fizica, a fost obligata sa ia in considerare drumuri diferite de gandire in afara de cel rational, nu e greu de inteles ca arta, psihologia, economia, istoria, pentru a fi intelese, cer mult mai mult decat e in stare sa inteleaga mintea noastra rationala limitata, care tipa intruna: 2+2 face 4!!!!!!
(si oricum, toate descoperirile intr-adevar importante au avut nevoie de iesirea din tiparele obisnuite de gandire)

“Mintea intuitiva este un dar divin, iar mintea rationala este fidelul servitor al acesteia. Noi am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul.” – Albert Einstein

Toata povestea asta pentru ca in aceste zile, dupa mai bine de un an in care l-am organizat numai pentru corporatii, propun seminarul de firewalking pentru public larg si, ca de fiecare data, impreuna cu mediatizare, incep cu intrebarile obisnuite: Ce-i cu asta? Care este folosul? Nu cumva sunteti o secta de satanisti? Ce legatura are cu business-ul? S.a.m.d
Si fiindca multi dintre cei care imi pun aceste intrebari sunt printre cititorii acestui site, profit de spatiu pentru a incerca o tentativa de raspuns.

Ca traineri, la fel ca managerii, antrenorii, vanzatorii, ar trebui sa fim concentrati asupra unui singurul lucru: rezultatele concrete pe care suntem in stare sa le obtinem de la oameni.
Si, de multe ori, rezultate nu au nici o baza logica, iar relatia de cauza-efect uneori e aproape imposibil de gasit.
Dupa ce am studiat toate teoriile si metodele cele mai moderne, m-am convins ca, in ceea ce priveste resursele umane, nu s-a inventat nimic nou in ultimii cinci mii de ani si ca tot ce se propune aparent nou nu este decat o reciclare de metode care sunt folosite de la inceputul civilizatiei.
Nu este loc aici pentru a aprofunda conceptul, dar verificati orice teorie la moda, si o sa gasiti metode care sunt descrise in amanunte in Bardo Todol, in Vedanta, in Sutra lui Patanjali, in Toa Te Ching, chiar si in Biblie…

In toate traditiile, mersul pe carbuni incinsi a reprezentat un moment de dezvoltare, un ritual de purificare, o metoda de a invinge temerile, o experienta de autodepasire.
Frica focului e ceva bagat adanc in ADN ul nostru, si orice fiara din jungla, pe cat de puternica si curajoasa, se va feri fara nici un dubiu de un covor de carbuni incinsi.
Si, independent de ce ati citit pe documentatiile “stiintifice”, cand vedeti in fata voastra un covor de flacari de zece metri, fiecare celula din trup tipa: “nu pune piciorul acolo!!!!”

Multi cred ca e vorba de o proba de curaj, dar nu e deloc asa. Intregul seminar, prin tehnici de vizualizare, respiratie, creare a unei stari de transa usoara, nu este decat o tentativa de a pune in miscare unele dintre “corzile” pe care de obicei nu le folosim.
Si asta e adevarata semnificatie a experientei.

Dar deoarece mintea noastra subconstienta nu se multumeste cu explicatii, ci are nevoie de dovezi concrete, mersul pe foc este unul dintre mesajele cele mai puternice pe care le putem trimite: in timp ce mergem printre flacari, subconstientul nostru primeste un soc extrem de puternic, care pune in discutie intregul sistem de credinte.
Si o intrebare care se naste inevitabil: Daca acum am facut un lucru imposibil, cate alte lucruri imposibile as fi in stare sa le fac?”

Astfel, poate, semnificatia firewalking-ului ar deveni un pic mai clara.
Cea mai mare parte dintre noi folosesc o singura coarda printre cele infinite pe care le au la dispozitie, si, de multe ori, nici pe aceasta in intregime, si nici macar asa de bine.
Si nu isi dau seama ca, acceptand ideea de a parasi locurile cunoscute si sigure din zona lor de confort, ar putea sa atinga rezultate absolut spectaculoase.
Sa cante cu doua, zece, o suta de corzi…

Desigur, un seminar nu poate sa faca minuni. Dar poate reprezenta o experienta extrem de puternica si folositoare si, pentru unii, se poate dovedi intradevar un turning point care ii va schimba viata.
Si desigur, nu e intamplator ca acest ritual a fost folosit in ultimi ani de diferiti performeri, de la atleti la actori, de la manageri la politicieni.

Deci, nici o proba de braverie, nici un ritual satanist, ci un mesaj extrem de puternic trimis mintii noastre subconstinta, fricoasa, conditionata, limitata, si care face tot posibil sa ramanem in coltul nostru protejat.

Un mesaj care spune: ai mii de corzi la dispozitie, foloseste-le…

Un salut,

Bruno

Donec semper quam scelerisque tortor dictum gravida. In hac habitasse platea dictumst. Nam pulvinar, odio sed rhoncus suscipit, sem diam ultrices mauris, eu consequat purus metus eu velit. Proin metus odio, aliquam eget molestie nec, gravida ut sapien. Phasellus quis est sed turpis sollicitudin venenatis sed eu odio. Praesent eget neque eu eros interdum malesuada non vel leo. Sed fringilla porta ligula egestas tincidunt. Nullam risus magna, ornare vitae varius eget, scelerisque a libero. Morbi eu porttitor ipsum. Nullam lorem nisi, posuere quis.

Nam vestibulum, arcu sodales feugiat consectetur, nisl orci bibendum elit, eu euismod magna sapien ut nibh. Donec semper quam scelerisque tortor dictum gravida. In hac habitasse platea dictumst. Nam pulvinar, odio sed rhoncus suscipit, sem diam ultrices mauris, eu consequat purus metus eu velit. Proin metus odio, aliquam eget molestie nec, gravida ut sapien. Phasellus quis est sed turpis sollicitudin venenatis sed eu odio. Praesent eget neque eu eros interdum malesuada non vel leo. Sed fringilla porta ligula egestas tincidunt. Nullam risus magna, ornare vitae varius eget, scelerisque a libero. Morbi eu porttitor ipsum. Nullam lorem nisi, posuere quis.

Nam vestibulum, arcu sodales feugiat consectetur, nisl orci bibendum elit, eu euismod magna sapien ut nibh. Donec semper quam scelerisque tortor dictum gravida. In hac habitasse platea dictumst. Nam pulvinar, odio sed rhoncus suscipit, sem diam ultrices mauris, eu consequat purus metus eu velit. Proin metus odio, aliquam eget molestie nec, gravida ut sapien. Phasellus quis est sed turpis sollicitudin venenatis sed eu odio. Praesent eget neque eu eros interdum malesuada non vel leo. Sed fringilla porta ligula egestas tincidunt. Nullam risus magna, ornare vitae varius eget, scelerisque a libero. Morbi eu porttitor ipsum. Nullam lorem nisi, posuere quis.

Donec semper quam scelerisque tortor dictum gravida. In hac habitasse platea dictumst. Nam pulvinar, odio sed rhoncus suscipit, sem diam ultrices mauris, eu consequat purus metus eu velit. Proin metus odio, aliquam eget molestie nec, gravida ut sapien. Phasellus quis est sed turpis sollicitudin venenatis sed eu odio. Praesent eget neque eu eros interdum malesuada non vel leo. Sed fringilla porta ligula egestas tincidunt. Nullam risus magna, ornare vitae varius eget, scelerisque a libero. Morbi eu porttitor ipsum. Nullam lorem nisi, posuere quis.

Nam vestibulum, arcu sodales feugiat consectetur, nisl orci bibendum elit, eu euismod magna sapien ut nibh. Donec semper quam scelerisque tortor dictum gravida. In hac habitasse platea dictumst. Nam pulvinar, odio sed rhoncus suscipit, sem diam ultrices mauris, eu consequat purus metus eu velit. Proin metus odio, aliquam eget molestie nec, gravida ut sapien. Phasellus quis est sed turpis sollicitudin venenatis sed eu odio. Praesent eget neque eu eros interdum malesuada non vel leo. Sed fringilla porta ligula egestas tincidunt. Nullam risus magna, ornare vitae varius eget, scelerisque a libero. Morbi eu porttitor ipsum. Nullam lorem nisi, posuere quis.

Nam vestibulum, arcu sodales feugiat consectetur, nisl orci bibendum elit, eu euismod magna sapien ut nibh. Donec semper quam scelerisque tortor dictum gravida. In hac habitasse platea dictumst. Nam pulvinar, odio sed rhoncus suscipit, sem diam ultrices mauris, eu consequat purus metus eu velit. Proin metus odio, aliquam eget molestie nec, gravida ut sapien. Phasellus quis est sed turpis sollicitudin venenatis sed eu odio. Praesent eget neque eu eros interdum malesuada non vel leo. Sed fringilla porta ligula egestas tincidunt. Nullam risus magna, ornare vitae varius eget, scelerisque a libero. Morbi eu porttitor ipsum. Nullam lorem nisi, posuere quis.